Potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile ulterioare, este scutita de taxa pe valoarea adaugata livrarea de catre orice persoana a unei constructii, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construita, precum si a oricarui alt teren.
La pct. 37 alin. (1) din normele metodologice se stabileste ca in sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil, inclusiv terenul aferent unui bun imobil, urmeaza regimul bunului imobil daca sunt proprietati indivizibile.
Scutirea de taxa prevazuta la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, nu se aplica pentru livrarea unei constructii noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil. In sensul acestui articol, constructia inseamna orice structura fixata in sau pe pamant; livrarea unei constructii noi sau a unei parti din aceasta inseamna livrarea efectuata cel tarziu pana la data de 31 decembrie a anului urmator anului primei ocupari ori utilizari a constructiei sau a unei parti a acesteia, dupa caz, in urma transformarii. O constructie noua cuprinde si orice constructie transformata astfel incat structura, natura ori destinatia sa au fost modificate sau, in absenta acestor modificari, daca costul transformarilor, exclusiv taxa, se ridica la minimum 50% din valoarea de piata a constructiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformarii.
Potrivit prevederilor pct. 37 alin. (2) si (3) din normele metodologice, se considera a fi data primei ocupari, in cazul unei constructii care nu a suferit transformari de natura celor mentionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, data semnarii de catre beneficiar a procesului-verbal de receptie definitiva a acesteia. In cazul unei constructii realizate in regie proprie, data primei ocupari este data documentului pe baza caruia bunul este inregistrat in evidentele contabile drept activ corporal fix.
Data primei utilizari a unei constructii se refera la constructii care au suferit transformari de natura celor mentionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Prin data primei utilizari se intelege data semnarii de catre beneficiar a procesului-verbal de receptie definitiva a lucrarilor de transformare a constructiei in cauza. In cazul lucrarilor de transformare in regie proprie a unei constructii, data primei utilizari a bunului dupa transformare este data documentului pe baza caruia cu valoarea transformarii respective este majorata valoarea activului corporal fix.
Avand in vedere prevederile legale mai sus mentionate, scutirea de taxa prevazuta la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, se aplica in cazul vanzarii in anul 2008 a imobilului construit in anul 1920, daca nu a suferit transformari de natura celor mentionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f).
Conform prevederilor pct. 39 alin. (8) din normele metodologice, pentru operatiunile prevazute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal cu bunuri imobile achizitionate inainte de data aderarii, se aplica prevederile tranzitorii de la art. 161 din Codul fiscal referitoare la ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata.
Potrivit prevederilor art. 161 alin. (8) din Codul fiscal si pct. 83 alin. (5) din normele metodologice, persoana impozabila care a avut dreptul la deducerea integrala sau partiala a taxei aferente unei constructii achizitionate inainte de data aderarii, si care, la sau dupa data aderarii, nu opteaza pentru taxarea operatiunilor prevazute la art. 141 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibila aferenta, in conditiile prevazute la art. 149, dar perioada de ajustare este limitata la 5 ani.
Conform dispozitiilor tranzitorii prevazute la art. 161 din Codul fiscal, in cazul prezentat in care societatea efectueaza in anul 2008 vanzarea imobilului achizitionat in anul 2005 in conditiile aplicarii masurilor de simplificare prevazute la 1601 din Codul fiscal, aplicand pentru vanzarea imobilului regimul de scutire de taxa prevazut la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, taxa dedusa initial se ajusteaza potrivit exemplului prezentat la pct. 83 alin. (5) din norme.
In subsidiar aratam ca prevederile art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, mentionate in adresa se refera la bunuri de capital obtinute dupa data aderarii care isi inceteaza existenta de exemplu prin demolare, in cazul unei cladiri sau prin casarea unui mijloc fix, si nu la bunuri de capital care se livreaza cum este cazul prezentat in adresa, si prin urmare, aceste prevederi nu sunt aplicabile acestui caz.
Totusi precizam ca si art. 149 alin. (4) lit. d) presupune ajustarea taxei deduse.