Codul civil prevede că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie.
Cu privire la întinderea reparaţiei, același act normativ prevede că despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Conform Codului civil, repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.
Referitor la tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe venit al sumelor încasate cu titlu de despăgubiri, Codul fiscal prevede că, în înţelesul impozitului pe venit, nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale.
Ca urmare, despăgubirile în bani stabilite de instanța judecătorească pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare imposibilității exercitării dreptului de folosință asupra unui imobil obținute de un proprietar sunt venituri neimpozabile.