Speta publicata la data 9.06.2015

Referitor la: Alte materii

Domeniu:

02 Evidenta contabila

Subdomeniu:

Diverse

Articol:


Scurta descriere:

Tratam contab ct 233 Imobilizări necorporale în curs de execuţie.

Intrebare

O societate al cărei obiect principal de activitate este "Activităţi de realizare a sofl-ului la comandă" solicită clarificări referitoare la tratamentul contabil al sumelor reprezentând cheltuieli pentru realizarea de programe informatice, reflectate în contul 233 "Imobilizări necorporale în curs de execuţie", până la data de 31 decembrie 2014.


Raspuns

Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare, de către operatorii economici ale căror valori mobiliare nu sunt tranzacţionate pe o piaţa reglementată, se efectuează potrivit legii contabilităţii şi Reglementărilor contabile privind situările financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr 1802/2014, denumite în continuare reglementări contabile.
Potrivit art. 5 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014, în aplicarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiară anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate,entităţile trebuie să dezvolte politici contabile proprii care se aprobă de administratori. În cazul entităţilor care nu au administratori, politicile contabile se aprobă de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective.
În conformitate cu prevederile pct 135 din reglementările contabile, prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate şi intenţia de păstrare, potrivii politicilor contabile aprobate de administratori sau de persoanele care au obligaţia gestionării entităţii.
Conform pct. 153 din reglementările contabile, recunoaşterea unui element drept imobilizare necorporală prevede ca entitatea să demonstreze că elementul respectiv îndeplineşte:
a) definiţia unei imobilizări necorporale, şi
b) criteriile generale de recunoaştere.
Această cerinţă se aplică costurilor suportate iniţial pentru dobândirea sau generarea internă a unei imobilizări necorporale şi costurilor suportate ulterior pentru adăugarea ori înlocuirea unor părţi ale sale sau pentru întreţinerea sa.
Potrivit pct. 272 alin. (1) din aceleaşi reglementări contabile, stocurile sunt active circulante:
a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b)în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau
c)sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
Societatea are ca obiect principal de activitate "Activităţi de realizare a soft­ului la comandă)";
- în contul 233 "Imobilizări necorporale în curs de execuţie" sunt evidenţiate până la data de 31 decembrie 2014 sume reprezentând cheltuieli pentru realizarea de programe informatice;
- în contul 233 "Imobilizări necorporale în curs de execuţie" sunt evidenţiate programe informatice care nu sunt încă finalizate până la momentul vânzării acestora sau utilizării pentru nevoi proprii.
În aceste condiţii, considerăm că societatea trebuie să-şi reanalizeze politicile şi tratamentele contabile, astfel încât să respecte prevederile reglementărilor contabile menţionate, respectiv:
- să se evidenţieze în contul de imobilizări necorporale activele care îndeplinesc criteriile de recunoaştere a acestora,
- să se evidenţieze ca active circulante, respectiv lucrări şi servicii în curs de execuţie, programele informatice care reprezintă soft-uri la comandă nefinalizate, destinate vânzării.
Ca urmare, modalitatea de închidere a contului 233 "Imobilizări necorporale în curs de execuţie" se stabileşte de fiecare entitate, în funcţie de elementele care au determinat colectarea cheltuielilor aferente.
Având în vedere prevederile mai sus menţionate, programele informatice create de societate şi care sunt destinate vânzării se evidenţiază cu ajutorul conturilor de stocuri din Planul de conturi general prevăzut la Capitolul 14 din reglementările contabile, întrucât acestea nu îndeplinesc cerinţele de recunoaştere drept imobilizare necorporalâ prevăzute la pct. 153 din reglementările contabile mai sus menţionate.


Baza legala


Ordinul ministrului finantelor publice nr 1802 / 2014 articolul pct. 135,153, 272