Speta publicata la data 9.06.2015

Referitor la: Alte materii

Domeniu:

02 Evidenta contabila

Subdomeniu:

Diverse

Articol:


Scurta descriere:

documente justificative

Intrebare

Care sunt documentele justificative care insotesc transportul de bijuterii/resturi de bijuterii provenite din contracte de amanet, atat pe cale aeriană, cat si pe cale terestra?


Raspuns

Potrivit art.6 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, orice operațiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei într-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele care stau Ia baza inregistrarilor in contabilitate pot dobandi calitatea de document justificativ numai in conditiile in care furnizeaza toate informatiile prevazute de Ordinul ministrului economiei si finantelor nr.3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu completarile ulterioare.
Mentionam ca prevederile actului normativ sus mentionat se refera la operatiunile desfasurate de operatorii economici pe teritoriul Romaniei.
Conform art.3 alin.(1) din Ordinul ministrului finantelor publice nr.2226/2006, in situatiile in care bunurile circula fara sa fie insotite de factura, documentul utilizat pe perioada transportului este avizul de insotire a marfii, cu exceptiile prevazute expres de reglementarile legale in vigoare.
Potrivit art.8 alin.(1) si art.2 pct.2 din Ordonanta de urgența a Guvernului nr.190/2000, republicata, privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, operatiunile cu metale pretioase si pietre pretioase se pot efectua de catre persoanele fizice sau juridice numai in baza autorizatiei eliberate de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor pe perioada nedeterminata, vizata anual de catre aceasta.


Baza legala


Legea nr 82 / 1991 articolul art.6
Ordinul ministrului economiei si finantelor nr 3512 / 2008 articolul 2
Ordinul ministrului finantelor publice nr 2226 / 2006 articolul art.3 alin.(1)
Ordonanta de urgenta a guvernului nr 190 / 2000 articolul art.8 alin.(1) art.2 pct.2