Speta publicata la data 11.07.2016

Referitor la: Codul de procedura fiscala

Domeniu:

08 Colectarea creantelor fiscale

Subdomeniu:

08 Stingerea creantelor fiscale prin executare silita

Articol:


Scurta descriere:

Penalități de nedeclarare si sancțiune contravențională

Intrebare

Un contribuabil în sarcina căruia au fost stabilite prin decizie de impunere penalități de nedeclarare ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere este exonerat de sancțiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei?


Raspuns

Codul de procedură fiscală încriminează ca fiind contravenție, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii, infracţiune și sancționează cu amendă contravențională, neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.
Totodată, Codul de procedură fiscală reglementeaza faptul că, în situaţia în care obligaţiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizie de impunere ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare stabilită prin decizie, fără a se aplica sancţiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei.
Ca atare, unui contribuabil căruia i-au fost stabilite prin decizie penalități de nedeclarare ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere nu i se mai aplică și sancțiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei.


Baza legala


Legea nr 207 / 2015 articolul 181 alin.1 și 9, art.352 alin.3 și art.336 alin.1 lit.b)
Ordinul preşedintelui ANAF nr 3834 / 2015 articolul anexa pct.1, 2 și 3