| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
| dacă respectivele cheltuieli se încadrează în categoria cheltuielilor deductibile fiscal la calculul profitului impozabil şi implicit al impozitului pe profit, în condiţiile în care societatea nu face dovada că provizioanele îndeplinesc cumulativ condiţiile prevederilor legale aferente perioadei verificate. |
| |
4 |
|
| dacă societatea beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru consumul de combustibil pentru autoturisme care nu probează cu documente faptul că sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice |
| |
1 |
|
| dacă societatea datorează sume, în condiţiile în care societatea nu a justificat cu documente scopul şi necesitatea efectuării cheltuielilor. |
| |
1 |
|
| dacă societatea x beneficiază de deducerea dreptului de deducere a cheltuielilor şi a TVA aferente achiziţiilor de la y,z,k, în condiţiile în care, din instrumentarea speţei rezultă faptul că sunt îndeplinite condiţiile de fond și formă pentru exercitarea dreptului de deducere, iar operaţiunile s-au dovedit a fi reale, concluzie fundamentată de organele de cercetare penală şi menţinute de instanţa de judecată |
| |
1 |
|
| dacă sunt deductibile cheltuielile cu serviciile prestate, în condiţiile în care din documentele anexate la dosarul cauzei nu rezultă prestarea efectivă a serviciilor şi necesitatea efectuării acestor cheltuieli |
| |
1 |
|
| dacă sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile aferente achiziţiilor de combustibil auto, în condiţiile în care acesta este utilizat pentru vehicule rutiere motorizate de tip autoturisme |
| |
3 |
|
| dacă sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile cu achiziţiile efectuate, în condiţiile în care la data efectuării achiziţiilor furnizorul era declarat contribuabil inactiv |
| |
1 |
|
| dacă sunt deductibile la calculul profitului impozabil şi implicit a impozitului pe profit şi dacă este deductibilă TVA evidenţiată în facturile emise de furnizorul societăţii în condiţiile în care, societatea furnizoare este declarată contribuabil inactiv |
| |
1 |
|
| dacă sunt deductibile la calculul profitului impozabil şi implicit al impozitului pe profit cheltuielile reprezentând „masã servitã (catering)”, înregistrate de societate în contul 628 ”Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi”, în condiţiile în care acestea au fost încadrate în categoria cheltuielilor sociale şi au depăşit limita de deductibilitate prevãzutã de lege |
| |
3 |
|
| datoreaza impozit pe profit în condiţiile în care contestatoarea nu prezintă documente din care să rezulte o altă situaţie faţă de cea constatată de inspecţia fiscală |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestari servicii pentru care nu rezulta necesitatea prestarii acestora si daca au fost efectiv prestate |
| |
1 |
|
| deductibilitatea acestor cheltuieli la calculul profitului impozabil, în condiţiile în care societatea nu a prezentat, documente din care să reiasă necesitatea acestor achiziţii şi utilizarea lor în scopul obţinerii de venituri impozabile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu achizitiile de cereale pentru cantitati inscrise in facturi fiscale ce nu sunt justificate cu avize de insotire a marfii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu achiziţii de bunuri şi servicii nejustificate cu documente |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu achiziţii de la furnizori inactivi |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu achiziţiile de la furnizori inactivi |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu achiziţiile de materiale fără a se face dovada că au fost efectiuate în scopul realizării de venituri impozabile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu amenzile si penalitatile |
| |
3 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu deplasarea persoanelor detaşate |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor obţinute de la o societate nerezidentă |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu indemnizatiile de deplasare, transport, cazare etc |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu modernizările care majorează valoarea imobilizării |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu pierderile din creante |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestari servicii in conditiile in care sunt efectuate pe baza de documente |
| |
2 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestari servicii pentru care nu rezulta necesitatea prestarii acestora si daca au fost efectiv prestate |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestari servicii pentru care nu s-au analizat documentele prezentate la inspectia fiscala |
| |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A11
LG571/03A19L1
LG571/03A21
LG571/03A21L4
LG571/03A145
LG571/03A146
LG571/03A147^1
LG571/03A145^1
LG571/03A296^18L5^1
OG92R/03A7L2
OG92R/03A41
OG92R/03A94
OG92R/03A205
OG92R/03A206
OG92R/03A216 | |
2 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestarile de servicii pentru care nu se justifică cu documente prestatea efectivă şi necesitatea efectuării în scopul operaţiunilor impozabile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu privire la diminuarea veniturilor care contribuie la calculul profitului impozabil, respectiv cu privire la dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, în condiţiile în care nu se face dovada că aceste bunuri şi servicii au fost achiziţionate în scopul realizării de venituri impozabile iar stornarea veniturilor nu este justificată, respectiv în scopul operaţiunilor taxabile ale societăţii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu servicii pentru care nu se justifică cu documente prestarea efectivă |
| |
4 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor de sponsorizare |
| |
2 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor de transport si cazare in tara si strainatate |
| |
7 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor fără documente justificative |
| |
2 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor în condiţiile în care din documentele prezentate la inspecţia fiscală, nu rezultă necesitatea efectuării acestora în scopul realizării de venituri impozabile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor înscrise în facturi fiscale înregistrate de două ori în evidenţa contabilă precum şi asupra deductibilităţii cheltuielilor înregistrate în jurnale de cumpărări fără documente justificative |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsa din gestiune si neimputabile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea diferentelor nefavorabile dintre costul de achizitii mai mare si pretul de vanzare mai mic |
| |
2 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor aferente autoturismelor folosite de angajatii cu functii de conducere |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor ce nu au corespondent in venituri |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu achizitii de marfuri pentru care nu exista documente justificative |
| |
7 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu amortizarea |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu chiria pentru sediul societatii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu comisioane, servicii de consultanta, management si alte prestari servicii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu diferenta de TVA nedeductibila rezultata din aplicarea pro ratei, in conditiile in care contestatoarea a dedus eronat TVA pe baza de pro rata |
| |