| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
| dacă societatea datorează contributii, în condiţiile în care la stabilirea bazei de calcul a contribuţiilor, societatea nu a ţinut cont de veniturile impozabile reprezentând contravaloarea autorizaţiilor de călătorie în interes personal pe căile ferate române acordate de x salariaţilor săi, permiselor de călătorie acordate membrilor de familie ai acestora, precum şi contravaloarea serviciilor turistice interne sau externe de care au beneficiat salariaţii proprii cât şi membrii de familie ai acestora |
| |
1 |
|
| dacă societatea datorează contribuţii, în condiţiile în care a depus la organul fiscal declaraţii rectificative prin care a diminuat obligaţiile înregistrate iniţial, în baza unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor prin care a fost aprobată modificarea bilanţurilor contabile |
| |
220 |
|
| mod de calcul |
| |
2 |
|
| nu a declarat integral contribuţiile datorate |
| |
2 |
|
| obligaţia societăţii de a reţine această contribuţie în condiţiile în care baza de calcul o reprezintă veniturile care se supun impozitului pe venit şi care au făcut obiectul capitolelor anterioare din prezenta decizie |
| |
138 |
|
| |
4 |
|
| Impozit pe dividende |
| |
114 |
|
| |
329 |
|
| Impozit pe venit |
| |
9 |
|
| Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
1780 |
|
| Procedura |
| |
13 |
|
| Regimuri vamale suspensive |
| |
12 |
|
| admitere temporara |
| |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | OG92R/03A16
OG92R/03A87
OG92R/03A89
OG92R/03A204
OG92R/03A217L1
OG92R/03A119
OG92R/03A120 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | OG92R/03A119L1
OG92R/03A120
OG92R/03A120^1
OG92R/03A216L1
LG86/06
REG CEE 2913/92A88
REG CEE 2913/92A143
REG CEE 2913/92A201
LG571/03A36
LG571/03A134
LG571/03A136
LG571/03A139
LG571/03A144
LG571/03A157 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | LG207/15A279L1
OPANAF3741/15PT11.1L1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | LG207/15A279L1
OPANAF3741/15PT11.1la | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | LG207/15A279L1
OPANAF3741/15PT11.1la | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | LG207/15A279L1
OPANAF3741/15PT11.1la | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | LG207/15A279L1
OPANAF3741/15PT11.1la | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | REG CEE 2913/92A4PT17
REG CEE 2913/92A199
REG CEE 2913/92A201L2
LG86/06A100L1
LG86/06A100L3
LG571/03A136L1
LG571/03A139L1
LG571/03A140L1
LG207/15A173L1
LG207/15A174L1
LG207/15A174L5
LG207/15A176L1
LG207/15A176L2
LG207/15A352
OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L1
OG92R/03A120L7
OG92R/03A120^1
REG CEE 2454/93A199 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | REG CEE 2913/92A4
REG CEE 2913/92A78
REG CEE 2913/92A199
REG CEE 2913/92A201L2
REG CEE 2913/92A144L1
LG86/06A100L1
LG86/06A100L3
LG571/03A136L1
LG207/15A173L1
LG207/15A174L1
LG207/15A174L5
LG207/15A176L1
LG207/15A176L2
LG207/15A352
OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L1
OG92R/03A120L7
OG92R/03A120^1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | REG CEE 2913/92A4PT17
REG CEE 2913/92A199
REG CEE 2913/92A201L2
REG CEE 2913/92A144L1
LG86/06A100L1
LG86/06A100L3
LG571/03A136L1
LG207/15A173L1
LG207/15A174L1
LG207/15A174L5
LG207/15A176L1
LG207/15A176L2
LG207/15A352
OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L1
OG92R/03A120L7
OG92R/03A120^1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | REG CEE 2913/92A4PT17
REG CEE 2913/92A199
REG CEE 2913/92A201L2
REG CEE 2913/92A144L1
LG86/06A100L1
LG86/06A100L3
LG571/03A136L1
LG207/15A173L1
LG207/15A174L1
LG207/15A174L5
LG207/15A176L1
LG207/15A176L2
LG207/15A352
OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L1
OG92R/03A120L7
OG92R/03A120^1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | REG CEE 2913/92A4PT17
REG CEE 2913/92A199
LG86/06A100L1
LG86/06A100L3
LG571/03A136L1
LG207/15A173L1
LG207/15A174L1
LG207/15A174L5
LG207/15A176L1
LG207/15A176L2
LG207/15A352
OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L1
OG92R/03A120L7
OG92R/03A120^1 | |
1 |
|
| incheierea din oficiu de catre organele vamale a regimului de perfectionare activa |
| |
1658 |
|
| TVA |
| |
4 |
| |
170 |
| DGRFP Craiova |
| |
219 |
| |
1176 |
| DGRFP Iasi |
| |
1020 |
| |
3787 |
| DGRFP Timisoara |
| |
1926 |
| |
225 |
| Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili |
| |
8810 |
| Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor |
| |
850 |
| DOLJ |
| |
583 |
| |
657 |
| GIURGIU |
| |
1364 |
| |
1626 |
| HARGHITA |
| |
54 |
| |
1459 |
| HUNEDOARA |
| |
1525 |
| |
1212 |
| IASI |
| |