| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
| dacă societatea datorează contributii, în condiţiile în care la stabilirea bazei de calcul a contribuţiilor, societatea nu a ţinut cont de veniturile impozabile reprezentând contravaloarea autorizaţiilor de călătorie în interes personal pe căile ferate române acordate de x salariaţilor săi, permiselor de călătorie acordate membrilor de familie ai acestora, precum şi contravaloarea serviciilor turistice interne sau externe de care au beneficiat salariaţii proprii cât şi membrii de familie ai acestora |
| |
1 |
|
| dacă societatea datorează contribuţii, în condiţiile în care a depus la organul fiscal declaraţii rectificative prin care a diminuat obligaţiile înregistrate iniţial, în baza unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor prin care a fost aprobată modificarea bilanţurilor contabile |
| |
220 |
|
| mod de calcul |
| |
2 |
|
| nu a declarat integral contribuţiile datorate |
| |
2 |
|
| obligaţia societăţii de a reţine această contribuţie în condiţiile în care baza de calcul o reprezintă veniturile care se supun impozitului pe venit şi care au făcut obiectul capitolelor anterioare din prezenta decizie |
| |
138 |
|
| |
4 |
|
| Impozit pe dividende |
| |
114 |
|
| |
329 |
|
| Impozit pe venit |
| |
9 |
|
| Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
1780 |
|
| Procedura |
| |
13 |
|
| Regimuri vamale suspensive |
| |
1658 |
|
| TVA |
| |
4 |
| |
170 |
| DGRFP Craiova |
| |
219 |
| |
1176 |
| DGRFP Iasi |
| |
1020 |
| |
217 |
|
| Accesorii |
| |
12 |
|
| |
3 |
|
| Alte Categorii |
| |
69 |
|
| |
22 |
|
| Datorie vamala |
| |
8 |
|
| |
164 |
|
| Impozit pe profit |
| |
76 |
|
| |
1 |
|
| Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
179 |
|
| |
269 |
|
| TVA |
| |
1 |
|
| - dreptul de deducere a TVA aferenta unor servicii de transport |
| |
4 |
|
| accesorii calculate ca urmare a neachitarii debitelor |
| |
1 |
|
| accesorii TVA - mod de calcul |
| |
11 |
|
| aferenta cheltuielilor nedeductibile din punct de vedere fiscal |
| |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L1
OG92R/03A120^1
OG92R/03A206
LG571/03A21L4lf)
LG571/03A19L1
LG571/03A21L4lm)
LG571/03A145L2la)
LG571/03A146L1
LG571/03A149L4
LG571/03A155L5
LG571/03A156^2L1
LG571/03A156^2L2 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A11L1
LG571/03A21L4lf)
LG571/03A146L1
OG92/03A119
OG92/03A120
HG44/04PT48 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A21L1
LG571/03A21L4
LG571/03A145L12
LG571/03A146L1la)
LG571/03A128L4ld)
LG571/03A137 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | OG92R/03A67
LG571R/03A145
LG571/03A146L1la)
HG44/04PT48
LG82R/91A6 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG82/91A2L1
LG82/91A6L1
LG571/03A11L1
LG571/03A19L1
LG571/03A21L1
LG571/03A21L4
LG571/03A21L4lf)
OG92R/03A94L3
LG571/03A134
LG571/03A145L1
LG571/03A146L1la)
LG571/03A55L1
LG571/03A55L3lb)
OG92R/03A120^1
OG92R/03A119
OG92R/03A120 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A11L1
LG571/03A146L1la)
OG92R/03A6
OG92R/03A105L1
OG92R/03A65L1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A21L1
LG571/03A21L4lf)
LG571/03A145L2la)
LG571/03A146L1la)
LG571/03A24L1
LG571/03A24L2
OG92R/03A119L1
OG92R/03A120L7
OG92R/03A120^1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A11L1
LG571/03A19L1
LG571/03A22L5^1
LG571/03A134^1L1
LG571/03A134^2L1
LG571/03A145L1
LG571/03A145L2la) | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A145L2
LG571/03A146L1la)
LG571/03A155L5
LG571/03A134^2
LG571/03A134^1
HG44/04A48 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A11L1
LG571/03A21L4lf)
LG571/03A128L5
LG571/03A145L12 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG207/15A7
LG207/15A6
LG207/15A13
LG207/15A14
LG207/15A46
LG207/15A49
LG207/15A97
LG207/15A95
LG207/15A130
LG207/15A131
LG207/15A269
LG227/15A286
LG227/15A291L1 | |
1 |
|
| aferenta prestarilor de servicii efectuate de furnizorul extern pentru care locul de impozitare este Romania |
| |