| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
| dacă societatea datorează contributii, în condiţiile în care la stabilirea bazei de calcul a contribuţiilor, societatea nu a ţinut cont de veniturile impozabile reprezentând contravaloarea autorizaţiilor de călătorie în interes personal pe căile ferate române acordate de x salariaţilor săi, permiselor de călătorie acordate membrilor de familie ai acestora, precum şi contravaloarea serviciilor turistice interne sau externe de care au beneficiat salariaţii proprii cât şi membrii de familie ai acestora |
| |
1 |
|
| dacă societatea datorează contribuţii, în condiţiile în care a depus la organul fiscal declaraţii rectificative prin care a diminuat obligaţiile înregistrate iniţial, în baza unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor prin care a fost aprobată modificarea bilanţurilor contabile |
| |
220 |
|
| mod de calcul |
| |
2 |
|
| nu a declarat integral contribuţiile datorate |
| |
2 |
|
| obligaţia societăţii de a reţine această contribuţie în condiţiile în care baza de calcul o reprezintă veniturile care se supun impozitului pe venit şi care au făcut obiectul capitolelor anterioare din prezenta decizie |
| |
138 |
|
| |
4 |
|
| Impozit pe dividende |
| |
114 |
|
| |
329 |
|
| Impozit pe venit |
| |
9 |
|
| Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
1780 |
|
| Procedura |
| |
13 |
|
| Regimuri vamale suspensive |
| |
1658 |
|
| TVA |
| |
4 |
| |
170 |
| DGRFP Craiova |
| |
219 |
| |
1176 |
| DGRFP Iasi |
| |
1020 |
| |
3787 |
| DGRFP Timisoara |
| |
415 |
|
| |
14 |
|
| Accize |
| |
872 |
|
| |
1 |
|
| Colectarea creantelor bugetare |
| |
230 |
|
| |
99 |
|
| Datorie vamala |
| |
24 |
|
| |
298 |
|
| Impozit pe profit |
| |
185 |
|
| |
2 |
|
| Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
938 |
|
| |
1 |
|
| amenzi, competenta de solutionare |
| |
4 |
|
| anularea în mod corespunzător a deciziei de impunere contestată |
| |
4 |
|
| aplicarea eronata a actelor normative in vigoare |
| |
18 |
|
| autoritate de lucru judecat |
| |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | CPCA101
CPCA102
CPCA166
OG92R/03A207L1
OG92R/03A213L5
OG92R/03A216 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | OG92R/03A217L1
OG92R/03A213L5
OPANAF2137/11PT12.1
OU13/01A4
CPCA101
CPCA102 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | OG92R/03
OG92R/03A214 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | OG92R/03A213L3
OG92R/03A213L5
OG92R/03A216 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | OG92R/03A214L1lb)
OG92R/03A216L4
OG92R/03A217L1
CPCA166 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | CPCA101
CPCA102
CPCA166
Codul CivilA1201
OPANAF519/05PT12.1 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | OG92R/03
OG92R/03A213L5
OG92R/03A217L1
OG92R/03A210
OG92/03A168
OG92R/03 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A296^25
LG571/03A296^21L1
OG92R/03A217L1
OG92R/03A2L3 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A128L4ld)
LG571/03A145L1
LG571/03A145L2la)
LG571/03A146L1la)
LG571/03A155L5
LG571/03A19
LG571/03A21L1
LG571/03A21L4lc)
LG571/03A24L1
LG571/03A21L3la)
LG571/03A21L3lb)
LG571/03A128L8lb)
LG571/03A137L1lc)
LG571/03A21L4lf)
LG571/03A134^1
LG571/03A134^2 | |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V | LG207/15A276L1
LG207/15A276L6
OPANAF3741/15PT9.4
OPANAF3741/15PT11.1lb
REG CEE 2913/92A20
REG CEE 2913/92A78
REG CEE 2658/87fa | |
| | | Alte organe | OG92R/03A216L1
OG92R/03A216L2 | |