Materia
Organul Constatator
Acte Normative
1
dacă societatea datorează contributii, în condiţiile în care la stabilirea bazei de calcul a contribuţiilor, societatea nu a ţinut cont de veniturile impozabile reprezentând contravaloarea autorizaţiilor de călătorie în interes personal pe căile ferate române acordate de x salariaţilor săi, permiselor de călătorie acordate membrilor de familie ai acestora, precum şi contravaloarea serviciilor turistice interne sau externe de care au beneficiat salariaţii proprii cât şi membrii de familie ai acestora
1
dacă societatea datorează contribuţii, în condiţiile în care a depus la organul fiscal declaraţii rectificative prin care a diminuat obligaţiile înregistrate iniţial, în baza unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor prin care a fost aprobată modificarea bilanţurilor contabile
220
mod de calcul
2
nu a declarat integral contribuţiile datorate
2
obligaţia societăţii de a reţine această contribuţie în condiţiile în care baza de calcul o reprezintă veniturile care se supun impozitului pe venit şi care au făcut obiectul capitolelor anterioare din prezenta decizie
138
Datorie vamala
4
Impozit pe dividende
114
Impozit pe profit
329
Impozit pe venit
9
Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri)
1780
Procedura
13
Regimuri vamale suspensive
1658
TVA
4
DGRFP Cluj-Napoca
170
DGRFP Craiova
219
DGRFP Galati
1176
DGRFP Iasi
1020
DGRFP Ploiesti
3787
DGRFP Timisoara
1926
DIMBOVITA
225
Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili
8811
Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor
850
DOLJ
63
Accesorii
3
Accize
166
Alte Categorii
22
Contributii sociale
1
accesorii impozit pe salarii - modul de calcul
1
CAS - recalcularea contributiei de asigurari sociale in functie de incadrarea salariatilor in categoriile de munca
1
CAS mod de calcul
1
CASS -diferente de constituit in contabilitate
13
contributia la Fondul de solidaritate sociala pentru persoanele cu handicap - baza de calcul
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A129
OU102/99A42
OU102/99A43
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OU102/99