| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
| dacă în mod legal organele de inspecţie fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar, în condiţiile în care societatea nu a prezentat documente care să justifice deducerea acestor cheltuieli |
| |
1 |
|
| dacă organele de inspecţie fiscală au stabilit cheltuieli ca fiind nedeductibile fiscal la calculul impozitului pe profit în condiţiile în care documentele şi argumentele prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de natura să infirme constatările din raport |
| |
1 |
|
| dacă organele de inspecţie fiscală în mod legal, au stabilit impozit pe profit suplimentar de plată şi accesorii aferente, în condiţiile în care societatea a efectuat tranzacţii comerciale cu doi contribuabili declaraţi inactivi prin ordin al preşedintelui ANAF |
| |
1 |
|
| dacă organele fiscale au emis în mod legal decizia de impunere din oficiu în condiţiile în care societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative prevăzute de lege |
| |
1 |
|
| dacă se poate pronunţa asupra acestui capăt de cerere în condiţiile în care prin contestaţie, societatea nu aduce niciun argument în susţinerea acestuia |
| |
3 |
|
| dacă societatea beneficiază de deductibilitatea acestor cheltuieli şi implicit de dreptul de deducere a TVA, în condiţiile în care la data efectuării achiziţiilor furnizorul era declarat contribuabil inactiv |
| |
1 |
|
| dacă societatea beneficiază de exercitarea dreptului de deducere pentru consumul de combustibil pentru autoturisme care nu probează cu documente faptul că sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice |
| |
1 |
|
| dacă societatea în mod corect și-a dedus cheltuieli și TVA aferentă în condițiile în care s-a constatat că aceste achizișii nu au fost efectuate în scopul obșinerii de venituri impozabile și a operaţiunilor taxabile |
| |
1 |
|
| dacă societatea x beneficiază de deducerea dreptului de deducere a cheltuielilor şi a TVA aferente achiziţiilor de la y,z,k, în condiţiile în care, din instrumentarea speţei rezultă faptul că sunt îndeplinite condiţiile de fond și formă pentru exercitarea dreptului de deducere, iar operaţiunile s-au dovedit a fi reale, concluzie fundamentată de organele de cercetare penală şi menţinute de instanţa de judecată |
| |
2 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestari servicii pentru care nu rezulta necesitatea prestarii acestora si daca au fost efectiv prestate |
| |
3 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu prestarile de servicii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu pierderile din creante |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu pierderile tehnologice, în condiţiile în care societatea nu prezintă în susţinere documente din care să rezulte că pierderile tehnologice au fost stabilite prin norme de consum proprii pentru fabricarea unui produs sau obţinerea unui serviciu |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu prestari servicii pentru care nu reiese ca au fost efectiv prestate |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile prestate de terti |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor estimate in conditiile in care nu rezulta situatia ce a condus la efectuarea estimarii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor fără documente justificative |
| |
1 |
|
| deductibilitatea cheltuielilor în condiţiile în care nu se încadrează în categoria cheltuielilor sociale şi nu sunt prezentate documente care să justifice că acestea au fost efectuate în scopul realizării veniturilor impozabile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor aferente autoturismelor folosite de angajatii cu functii de conducere |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu achizitia de marfa nereceptionata |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu amortizarea |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu amortizarea brevetelor, licentelor si cu valoarea ramasa neamortizata a mijloacelor fixe |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu comisioane, servicii de consultanta, management si alte prestari servicii |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu discount-urile |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu dobanzi si din diferente de curs valutar care nu au corespondent in venituri |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu prestarile de servicii facturate de un contribuabil inactiv |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor cu servicii de consultanta pentru care nu se face dovada prestarii efective a serviciilor |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor de protocol si publicitate ce depasesc limitele admise de lege |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor inregistrate in contabilitate fara a avea la baza documente justificative |
| |
1 |
|
| deductibilitatea fiscala a cheltuielilor privind reduceri si discounturi |
| |
4 |
|
| deductibilitatea fiscala a unor cheltuieli ce nu sunt efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile |
| |
2 |
|
| deductibilitatea fiscală a cheltuielilor privind mărfurile achiziţionate de la un contribuabil inactiv |
| |
1 |
|
| deductibilitatea la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu lucrarile de investitii si modernizari efectuate la mijloace fixe inchiriate |
| |
1 |
|
| deductibilităţii fiscale a cheltuielilor cu reclama şi publicitatea |
| |
1 |
|
| deductibilităţii la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu prestările de servicii, în condiţiile în care din documentele existente la dosarul cauzei nu rezultă o situaţie diferită faţă de cea constatată de organele de inspecţie fiscală, în sensul că nu reiese modul efectiv în care aceste cheltuieli au contribuit la realizarea veniturilor societăţii şi că serviciile au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile |
| |
1 |
|
| determinarea momentului la care trebuiau inregistrate pe venituri creanta neincasata, penalitatile, daunele si actualizarile la inflatie stabilite prin sentinta judecatoreasca |
| |
1 |
|
| diminuarea pierderii fiscale cu venituri impozabile în condiţiile în care din constatări nu rezultă cu claritate situaţia de fapt |
| |
1 |
|
| estimarea veniturilor impozabile |
| |
1 |
|
| estimarea veniturilor in baza preturilor practicate pe piata |
| |
1 |
|
| impozit aferent cheltuielilor cu impozitul pe teren si cheltuieli cu amortizarea redeventei terenului si tva aferenta, daca societatea avea obligatia sa recupereze de la beneficiar aceste cheltuieli, in conditiile in care din dosarul cauzei rezulta o alta situatie de fapt decat cea avuta in vedere de organul de inspectie fiscala |
| |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG571/03A11
LG571/03A21L4lm)
LG571/03A145L2la)
LG227/15A281L7
LG227/15A282L1
LG227/15A297L4la)
LG207/15A7
LG207/15A113
LG207/15A131
LG207/15A269L1lc)
LG207/15A269L1ld)
LG207/15A276L1
HG44/04PT48 | |
1 |
|
| impozitarea rezervelor din facilitati fiscale la schimbarea destinatiei acestora |
| |
2 |
|
| impozitarea surplusului din reevaluarea imobilizarilor corporale |
| |
1 |
|
| impozitarea veniturilor aferente unor facturi de stornare |
| |