| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
| daca se poate pronunta pe fondul cauzei in conditiile in care contestatia privind aceste capate de cerere nu este motivata si sustinuta cu documente |
| |
1 |
|
| dacă DGSC se poate investi cu soluţionarea pe fond a contestaţiei, în condiţiile în care organele de inspectie fiscala au înaintat Parchetului Plângerea penală, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de lege |
| |
1 |
|
| dacă organul de solutionare se poate pronunţa asupra acestei sume în condiţiile în care societatea nu aduce niciun fel de motivaţii în susţinerea contestaţiei |
| |
4 |
|
| desfiintarea deciziei de impunere |
| |
3 |
|
| desfiintarea deciziei de impunere intrucat din actul administrativ nu rezulta situatia de fapt |
| |
1 |
|
| hotarare casata, efecte, autoritate de lucru judecat |
| |
1 |
|
| încetării calităţii procesuale |
| |
3 |
|
| neanalizarea de catre organele de inspectie fiscala a documentelor prezentate de societate |
| |
1 |
|
| nemotivata, în situatia în care contestatorul nu prezinta argumente de fapt si de drept în sustinerea contestatiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse solutionarii |
| |
4 |
|
| prin decizie se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatie în care urmeaza sa se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de solutionare |
| |
2 |
|
| renuntare la contestatie |
| |
1 |
|
| societate radiata de la Oficiul Registrului Comertului anterior emiterii deciziei de solutionare a contestatiei |
| |
73 |
|
| TVA |
| |
1176 |
| |
1020 |
| DGRFP Ploiesti |
| |
3787 |
| |
1926 |
| DIMBOVITA |
| |
225 |
| Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili |
| |
8810 |
| Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor |
| |
850 |
| |
63 |
|
| Accesorii |
| |
3 |
|
| |
166 |
|
| Alte Categorii |
| |
22 |
|
| |
60 |
|
| Datorie vamala |
| |
91 |
|
| |
234 |
|
| Impozit pe venit |
| |
86 |
|
| |
125 |
|
| TVA |
| |
2 |
|
| - dreptul de deducere a TVA aferenta unor servicii de transport |
| |
1 |
|
| accesorii aferente TVA inscrisa in facturi fiscale emise ulterior efectuarii livrarii bunurilor |
| |
2 |
|
| accesorii calculate ca urmare a neachitarii debitelor |
| |
2 |
|
| accesorii TVA - mod de calcul |
| |
1 |
|
| aferenta achizitiilor de bunuri si servicii in conditiile in care societatea realizeaza atat operatiuni cu drept de deducere cat si operatiuni scutite (pro - rata) |
| |
1 |
|
| aferenta activitatilor conexe serviciilor de inchiriere |
| |
14 |
|
| aferenta cheltuielilor nedeductibile din punct de vedere fiscal |
| |
1 |
|
| aferenta distribuirii de bunuri din activele societatii catre asociati |
| |
7 |
|
| aferenta operatiunilor de leasing |
| |
1 |
|
| aferenta prestarilor de servicii efectuate de furnizorul extern pentru care locul de impozitare este Romania |
| |
1 |
|
| aferenta ratelor de leasing financiar extern |
| |
1 |
|
| aferenta serviciilor de telecomunicatii |
| |
3 |
|
| aferenta serviciilor de inchiriere |
| |
1 |
|
| aferenta transferului de jucatori de fotbal |
| |
2 |
|
| ajustarea TVA aferenta unei investitii in conditiile in care aceasta nu a fost utilizata pentru realizarea de operatiuni taxabile |
| |
3 |
|
| aplicarea masurilor de simplificare, respectiv "taxarea inversa", prevazute de art.160 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal |
| |