Materia
Organul Constatator
Acte Normative
1
reverificarea unui contribuabil pentru aceleasi obligatii bugetare si aceeasi perioada
4
solutionarea cauzei depinde in tot sau in parte de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati
1
soluţionarea pe fond a cauzei în condiţiile în care Garda Financiară a sesizat organele de urmărire şi cercetare penală cu privire la aspectele constatate, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.9 lit.c) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
1
sume contestate care nu au fost individualizate ca obligatie de plata prin actul atacat
2
suspendarea solutionarii cauzei pentru exixtenta unui drept supus altei judecati
12
suspendarea solutionarii contestatiei in conditiile in care solutionarea cauzei depinde de existenta sau inexistenta unui drept ce face obiectul altei judecati
88
suspendarea solutionarii contestatiei pana la finalizarea laturii penale
1
Regimuri vamale suspensive
140
TVA
1
(Not Categorized)
1020
DGRFP Ploiesti
3787
DGRFP Timisoara
1926
DIMBOVITA
225
Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili
8810
Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor
850
DOLJ
583
GALATI
657
GIURGIU
1364
GORJ
218
Accesorii
6
Accize
150
Alte Categorii
10
Contributii sociale
67
Datorie vamala
35
retragerea preferintelor tarifare initial acordate
1
schimbarea destinatiei bunurilor importate in scutire de la plata taxelor vamale, in baza Legii nr.133/1999
2
stabilirea valorii in vama a bunurilor importate din zonele libere
29
stabilirea valorii in vama a marfurilor importate
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
OG92R/03A114
OG92R/03A115
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
OMFP687/01
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
OG92R/03A179
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
HG1114/01A105
HG1114/01A106
HG1114/01A107
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
OG92R/03A185
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
OG92R/03
Organe de inspectie fiscala din cadrul A.N.V
OG92R/03
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG141/97A76
LG141/97A77

LG141/97A141
LG141/97A148
OG92R/03A119
OG92R/03A120