|  | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
  | dacă organele fiscale au emis în mod legal decizia de impunere din oficiu în condiţiile în care societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative prevăzute de lege |
| |
1 |
|
   | nemotivata, în situatia în care contestatorul nu prezinta argumente de fapt si de drept în sustinerea contestatiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse solutionarii |
|  |
1 |
|
  | nulitatea actelor administrativ fiscale atrasă de nerespectarea art.104 alin.(2) şi alin. (3) din OG nr.92/2003 |
| |
3 |
|
|  |
2 |
|
  | renuntare la contestatie |
| |
2 |
|
   | reverificarea pe aceeasi perioada si aceeasi taxa |
|  |
1 |
|
  | reverificarea unui contribuabil pentru aceleasi obligatii bugetare si aceeasi perioada |
| |
2 |
|
   | solutionarea cauzei depinde in tot sau in parte de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati |
|  |
2 |
|
  | suma contestata nu a fost individualizata ca obligatie de plata prin titlul de creanta |
| |
1 |
|
   | sume contestate care nu au fost individualizate ca obligatie de plata prin actul atacat |
|  |
4 |
|
  | suspendarea executarii actului administrativ fiscal atacat |
| |
7 |
|
   | suspendarea solutionarii contestatiei pana la finalizarea laturii penale |
|  |
6 |
|
 | Regimuri vamale suspensive |
| |
42 |
|
|  |
8811 |
 | Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor |
| |
1038 |
|
|  |
209 |
|
 | Accize |
| |
88 |
|
|  |
7 |
|
 | Colectarea creantelor bugetare |
| |
151 |
|
|  |
556 |
|
 | Datorie vamala |
| |
27 |
|
|  |
1547 |
|
 | Impozit pe profit |
| |
223 |
|
|  |
111 |
|
 | Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
27 |
|
|  |
5 |
|
 | Legea nr.133/1999 |
| |
21 |
|
|  |
2346 |
|
 | Procedura |
| |
18 |
|
|  |
20 |
|
 | Regimuri vamale suspensive |
| |
38 |
|
|  |
2346 |
|
 | TVA |
| |
16 |
|
|  |
17 |
|
 | (Not Categorized) |
| |
1 |
|
   | nu exista o legatura intre beneficiul B si contravaloarea primita de societate. |
|  |
| | | Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF | LG227/15A271L1 |  |
1 |
|
   | nu exista un beneficiu cuantificabil pentru B |
|  |
1 |
|
  | nu exista un consum efectiv in sfera TVA |
| |
1 |
|
   | sumele aferente contractului de tranzactie au fost stabilite prin negociere, avand in vedere pozitia in litigiu |
|  |
1 |
|
  | renuntarea la litigii nu poate reprezenta o prestare de serviciu/activitate economica in sfera TVA |
| |
12 |
|
|  |
850 |
 | DOLJ |
| |
583 |
|  |
657 |
 | GIURGIU |
| |