|  | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
1 |
|
  | dacă organele fiscale au emis în mod legal decizia de impunere din oficiu în condiţiile în care societatea nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative prevăzute de lege |
| |
1 |
|
   | nemotivata, în situatia în care contestatorul nu prezinta argumente de fapt si de drept în sustinerea contestatiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse solutionarii |
|  |
1 |
|
  | nulitatea actelor administrativ fiscale atrasă de nerespectarea art.104 alin.(2) şi alin. (3) din OG nr.92/2003 |
| |
3 |
|
|  |
2 |
|
  | renuntare la contestatie |
| |
2 |
|
   | reverificarea pe aceeasi perioada si aceeasi taxa |
|  |
1 |
|
  | reverificarea unui contribuabil pentru aceleasi obligatii bugetare si aceeasi perioada |
| |
2 |
|
   | solutionarea cauzei depinde in tot sau in parte de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati |
|  |
2 |
|
  | suma contestata nu a fost individualizata ca obligatie de plata prin titlul de creanta |
| |
1 |
|
   | sume contestate care nu au fost individualizate ca obligatie de plata prin actul atacat |
|  |
4 |
|
  | suspendarea executarii actului administrativ fiscal atacat |
| |
7 |
|
   | suspendarea solutionarii contestatiei pana la finalizarea laturii penale |
|  |
6 |
|
 | Regimuri vamale suspensive |
| |
42 |
|
|  |
8811 |
 | Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor |
| |
850 |
|  |
583 |
 | GALATI |
| |
657 |
|  |
1364 |
 | GORJ |
| |
1626 |
|  |
54 |
 | HR |
| |
1459 |
|  |
1525 |
 | IALOMITA |
| |
1212 |
|  |
121 |
|
 | Accesorii |
| |
8 |
|
|  |
71 |
|
 | Alte Categorii |
| |
3 |
|
  | Colectarea creantelor bugetare  |
|  |
14 |
|
 | Contributii sociale |
| |
7 |
|
   | calcularea contributiilor sociale in functie de calificarea corecta a naturii relatiilor contractuale, respectiv raporturi de munca sau civile de prestari servicii |
|  |
1 |
|
  | CAS mod de calcul |
| |
1 |
|
   | contributia angajatorilor la varsaminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap nemcadrate stabilita suplimentar |
|  |
1 |
|
  | contributia la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale aferente veniturilor de natura salariala obtinute urmare unor hotarari judecatoresti |
| |
1 |
|
   | contributia la Fondul de solidaritate sociala pentru persoanele cu handicap - baza de calcul |
|  |
1 |
|
  | contributia la fondul pentru accidente de munca si boli profesionale - baza de calcul |
| |
1 |
|
   | contributii calculate pentru sume platite angajatilor in strainatate cu titlu de diurna sau/si indemnizatii de detasare care se incadreaza in categoria veniturilor din salarii in conditiile in care criteriul in baza caruia au fost acordate il reprezinta productivitatea muncii |
|  |
1 |
|
  | contributii datorate pentru indemnizatiile platite membrilor consiliilor de administratie care sunt si salariati ai societatii |
| |
153 |
|
|  |
3 |
|
 | Impozit pe dividende |
| |
90 |
|
|  |
72 |
|
 | Impozit pe venit |
| |
5 |
|
  | Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri)  |
|  |
463 |
|
 | Procedura |
| |
25 |
|
  | Regimuri vamale suspensive  |
|  |
184 |
|
 | TVA |
| |