MateriaOrganul ConstatatorActe Normative
1
Show details for  dacă autorizaţiile de călătorie pe căile ferate române acordate de x salariaţilor săi, permisele de c dacă autorizaţiile de călătorie pe căile ferate române acordate de x salariaţilor săi, permisele de călătorie acordate membrilor de familie ai acestora, precum şi contravaloarea serviciilor turistice interne sau externe de care au beneficiat salariaţii proprii cât şi membrii de familie ai acestora reprezintă pentru aceştia venituri impozabile, respectiv avantaje de natură salarială, pentru care societatea avea obligaţia să reţină impozitul la sursă
1
Hide details for  dacă Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor se poate pronunța cu privire la cuantumul chelt dacă Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor se poate pronunța cu privire la cuantumul cheltuielilor/impozitului pe veniturile obținute de persoane nerezidente din România nereținut la sursă de societate, în condițiile în care, la contestație, societatea a depus Certificate de rezidență fiscală, neanalizate de organele de inspecție fiscală, care pot influența cuantumul impozitului pe veniturile obținute de persoane nerezidente din România nereținut la sursă de societate și al cheltuielilor cu impozitul pe veniturile obtinute din România de persoane juridice nerezidente, nedeductibile la calculul impozitului pe profit, iar organul de soluționare a contestației nu se poate substitui organelor de inspecție fiscală cu privire la calculul sumelor datorate.
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAFLG207/15A347
LG571/03A19L1
LG227/15A2
LG571/03A113
1
Show details for  dacă dreptul de stabilire de către organele de inspecţie fiscală a creanţelor fiscale era prescris la da dacă dreptul de stabilire de către organele de inspecţie fiscală a creanţelor fiscale era prescris la data începerii inspecţiei fiscale
1
Show details for  dacă in mod corect organele de verificare fiscala au stabilit obligatii suplimentare aferente perioadei 01.0 dacă in mod corect organele de verificare fiscala au stabilit obligatii suplimentare aferente perioadei 01.01.2014-31.12.2016, in condiţiile in care nici in timpul verificării fiscale şi nici cu ocazia exercitării căii administrative de atac persoana fizică nu a probat sursa fondurilor utilizate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au calculat obligații fiscale în cuantumul stabilit pri dacă în mod corect organele de verificare fiscală au calculat obligații fiscale în cuantumul stabilit prin actul administrativ fiscal contestat, în condițiile în care din documentele aflate la dosarul cauzei și raportat la argumentele contestatarei nu rezultă o altă stare de fapt fiscală decât cea constatată de organele de verificare fiscală.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01.01.2011-31.12.2011, în condiţiile în care, pe de o parte organul de soluționare a contestației trebuie să se pronunțe și în raport de reținerile organelor de urmărire penală, iar pe de altă parte constatările organelor de verificare fiscală nu au format convingerea organului de soluționare a contestației că persoana fizică verificată datorează impozit pe venit în cuantumul stabilit
4
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01.01.2011-31.12.2012, în condiţiile în care nici în timpul verificării fiscale şi nici cu ocazia exercitării căii administrative de atac persoana fizică X nu a probat sursa fondurilor utilizate.
3
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01.01.2012- 31.12.2012, în condiţiile în care argumentele invocate de contestatar, raportate la reţinerile din raportul de verificare fiscală, conduc la o altă situaţie de fapt decât cea stabilită de organele de verificare fiscală
6
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01.01.2014-31.12.2014, în condiţiile în care nici în timpul verificării fiscale şi nici cu ocazia exercitării căii administrative de atac persoana fizică X nu a probat sursa fondurilor utilizate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 01.01.2016-31.12.2016, în condiţiile în care organele de verificare fiscală au preluat o valoare eronată a soldului final la data de 31.12.2016 a contului de depozit nr. ..., deținut de persoana fizică verificată la banca A, actul administrativ fiscal fiind afectat de o evidentă și gravă eroare.
6
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 20 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei 2014-2015, în condiţiile în care persoana fizică contestatară nu a probat sursa fondurilor utilizate, nici in timpul verificarii fiscale si nici cu ocazia exercitarii caii administrative de atac.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei xx dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei xxx, în condiţiile în care din documentele aflate la dosarul cauzei coroborate cu constatarile organelor de verificare fiscala și argumentele din contestatie, reiese o alta situație de fapt decât cea stabilită inițial.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei X, dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei X, în condiţiile în care persoana fizică a prezentat documente justificative din care reiese acordarea, incasarea si remiterea sumelor imprumutate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei X, dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei X, în condițiile în care s-a constatat că persoana fizică X, în calitate de plătitor de venit, nu a calculat, nu a reținut la sursă și nu a virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din alte surse, urmare a Contractului de cesiune de creanță.
31
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei , dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare aferente perioadei , în condiţiile in care nici în timpul verificării fiscale şi nici cu ocazia exercitării căii administrative de atac persoana fizică X nu a probat sursa fondurilor utilizate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare, în condiţiile în ca dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligaţii suplimentare, în condiţiile în care nici în timpul verificării fiscale şi nici cu ocazia exercitării căii administrative de atac persoana fizică nu a probat sursa fondurilor utilizate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații fiscale suplimentare aferente per dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații fiscale suplimentare aferente perioadei 00.00.2014-00.00.2015, în condiţiile în care, urmare reverificării situației fiscale a persoanei fizice X, din documentele aflate la dosarul cauzei rezulta o alta situație de fapt.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 0 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 01.01.2011-31.12.2012, în condiţiile în care, nici pe parcursul verificării fiscale şi nici cu ocazia căii administrative de atac, persoana fizică X nu a probat sursa fondurilor utilizate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 0 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 01.01.2012-31.12.2013, în condiţiile în care organele de cercetare penală au certificat atât contractele de împrumut, cât şi faptul că împrumutătorul deţinea fonduri suficiente pentru acordarea împrumuturilor pe care persoana fizică X le-a acordat persoanelor juridice „X S.R.L.” şi „X XS.R.L.”
2
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 0 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 01.01.2013-31.12.2013, în condiţiile în care persoana fizică verificată nu face dovada cu documente a sursei fondurilor utilizate pentru împrumuturi acordate persoanelor juridice.
2
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 0 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 01.01.2014-31.12.2016, în condiţiile în care, nici pe parcursul verificării fiscale şi nici cu ocazia căii administrative de atac, persoana fizică nu a probat sursa fondurilor utilizate.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 0 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 01.01.2015 – 31.12.2015, în condițiile în care s-a constatat că persoana fizică, în calitate de plătitor pe venit, nu a calculat, nu a reținut la sursă și nu a virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din alte surse, urmare a Contractului de cesiune.
2
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 2 dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei 2012-2013, în condiţiile în care persoana fizică verificată nu face dovada cu documente a sursei fondurilor utilizate pentru împrumuturi acordate persoanelor juridice.
1
Show details for  dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei X dacă în mod corect organele de verificare fiscală au stabilit obligații suplimentare aferente perioadei X, în condiţiile în care persoana fizică a depus declarații privind veniturile realizate, iar organul fiscal teritorial a emis decizii de impunere anuale, conform procedurii legale, doar pentru o parte din aceste declarații.
4
Show details for  dacă în mod legal organele de inspecţie fiscală au încadrat veniturile obţinute de sportivii profesioniş dacă în mod legal organele de inspecţie fiscală au încadrat veniturile obţinute de sportivii profesionişti şi alte categorii de personal în baza convenţiilor civile în categoria veniturilor de natură salarială în condiţiile în care raporturile dintre societate şi beneficiarii de venituri întrunesc trasăturile unor activităţi dependente
1
Show details for  dacă în mod legal organele de inspecție fiscală au încadrat veniturile în categoria veniturilor de natur dacă în mod legal organele de inspecție fiscală au încadrat veniturile în categoria veniturilor de natură salarială în condițiile în care raporturile dintre societate și beneficiarii de venituri întrunesc trăsăturile unor activități dependente
1
Show details for  dacă în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății obligațiile fiscal dacă în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății obligațiile fiscale în cuantumul menționat mai sus, în condițiile în care, din instrumentarea speței, în ceea ce privește legalitatea reîncadrării sumelor plătite angajaților în functia de soferi cu titlu de diurne ca venituri de natura salarială, nu rezultă situatia de fapt.
1
Show details for  dacă organele de inspecţie fiscală au stabilit corect impozit pe salarii şi contribuţii salariale aferen dacă organele de inspecţie fiscală au stabilit corect impozit pe salarii şi contribuţii salariale aferente sumelor plătite angajaţilor cu titlu de ,,drepturi speciale pentru refacerea capacităţii de muncă’’ şi ,,contravaloarea unei mese calde pe zi lucrătoare
1
Show details for  dacă pentru salariile plătite de sediul permanent din Germania al unei societăţi comerciale persoană jur dacă pentru salariile plătite de sediul permanent din Germania al unei societăţi comerciale persoană juridică română plătitorul de venituri salariale avea obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze în România impozit pe venituri din salarii în condiţiile în care salariaţii au fost prezenţi în Germania o perioadă sau perioade care depăşesc în total 183 zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârşind în anul fiscal vizat, iar remuneraţiile către salariaţi au fost suportate de sediul permanent al persoanei juridice române
2
Show details for  dacă persoana fizică datorează impozit pe venit în cuantumul stabilit de organele fiscale, în condiţiile dacă persoana fizică datorează impozit pe venit în cuantumul stabilit de organele fiscale, în condiţiile în care argumentele prezentate de contestatar nu sunt de natură să infirme constatările organelor fiscale
1
Show details for  dacă persoana fizică datorează obligațiile fiscale în cuantumul stabilit de organele de verificare fisca dacă persoana fizică datorează obligațiile fiscale în cuantumul stabilit de organele de verificare fiscală aferent perioadei 01.01.2011-31.12.2013, în condiţiile în care pentru o parte din împrumuturile contractate, nici în timpul verificării fiscale, și nici cu ocazia exercitării căii administrative de atac, nu a probat sursa fondurilor utilizate, iar pentru o altă parte a acestor împrumuturi argumentele invocate de contestatară, raportate la reținerile din raportul de verificare fiscală, conduc la o altă situaţie de fapt decât cea stabilită de organele de verificare fiscală.
2
Show details for  dacă persoana fizică X în mod legal datorează aceste obligații de plată stabilite suplimentar, în condi dacă persoana fizică X în mod legal datorează aceste obligații de plată stabilite suplimentar, în condiţiile în care acesta a realizat venituri de natura celor asimilate salariilor
4
Show details for  dacă societatea datorează aceste obligaţii fiscale urmare reîncadrării sumelor acordate cu titlu de ˝ind dacă societatea datorează aceste obligaţii fiscale urmare reîncadrării sumelor acordate cu titlu de ˝indemnizaţii de delegare˝, în condiţiile în care acestea au fost acordate în funcţie de volumul de muncă prestată în străinătate de angajaţii cu contracte de muncă temporară urmare punerii la dispoziţia utilizatorilor străini.
1
Show details for  dacă societatea datorează contribuții sociale pentru sumele acordate angajaților trimişi să desfăşo dacă societatea datorează contribuții sociale pentru sumele acordate angajaților trimişi să desfăşoare activitate în y, în condiţiile în care pentru aceşti salariați societatea a obţinut formularul A1 în baza căruia se datoarează contribuţiile sociale în România
1
Show details for  dacă societatea datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii sociale aferente sumelor plăt dacă societatea datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii sociale aferente sumelor plătite salariaţilor care au fost trimişi în X, în condițiile în care din instrumentarea speţei rezultă că sumele achitate sub denumirea de indemnizaţii de delegare sunt venituri de natură salarială/asimilate salariilor.
1
Show details for  dacă societatea datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuții sociale aferente sumelor de b dacă societatea datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuții sociale aferente sumelor de bani acordate salariatilor angajati pentru a lucra in strainatate, în conditiile în care, din punct de vedere fiscal, aceste sume nu reprezinta indemnizatii de delegare/detasare, fiind in conformitate cu legislatia fiscala din Romania si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, drepturi salariale.
4
Show details for  dacă societatea datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuții sociale aferente sumelor plă dacă societatea datorează impozit pe veniturile din salarii şi contribuții sociale aferente sumelor plătite salariaților care au fost trimişi să lucreze în străinătate, în condițiile în care din instrumentarea speţei rezultă că sumele achitate sub denumirea de indemnizaţii de delegare sunt venituri de natură salarială/asimilate salariilor.
1
Show details for  dacă societatea datorează impozitul pe veniturile din salarii in cuantumul menționat aferent sumelor plă dacă societatea datorează impozitul pe veniturile din salarii in cuantumul menționat aferent sumelor plătite salariaților angajați sub denumirea de diurne in condițiile in care aceste sume au fost achitate salariaţilor pentru munca desfăşurată, în mod diferenţiat de la o lună la alta pentru acelaşi salariat şi de la un salariat la altul în cadrul aceleiaşi luni.
1
Show details for  dacă societatea datorează impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale stabilite suplimen dacă societatea datorează impozitul pe veniturile din salarii şi contribuţiile sociale stabilite suplimentar
4
Show details for  dacă societatea datorează în mod legal impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și con dacă societatea datorează în mod legal impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și contribuții sociale aferente sumelor plătite salariaților în Germania cu titlu de indemnizație de detașare în condițiile în care aceste sume achitate salariaţilor se includ în categoria veniturilor de natură salarială
3
Show details for  dacă societatea poate acorda salariaţilor deducerea personală la calculul impozitului pe venit, în condiţ dacă societatea poate acorda salariaţilor deducerea personală la calculul impozitului pe venit, în condiţiile în care aceştia nu au prezentat documentele justificative în conformitate cu legislaţia în vigoare
2
Show details for  dacă societatea poate acorda salariaţilor deducerea personală la calculul impozitului pe venit, în condiţ dacă societatea poate acorda salariaţilor deducerea personală la calculul impozitului pe venit, în condiţiile în care aceştia nu au prezentat documentele justificative în conformitate cu legislaţia în vigoare.
1
Show details for  dacă sumele plătite salariaților în străinătate sub denumirea de diurnă se includ în categoria venitur dacă sumele plătite salariaților în străinătate sub denumirea de diurnă se includ în categoria veniturilor de natură salarială
4
Show details for  dacă sumele plătite salariaților în străinătate sub denumirea de indemnizație de delegare/detașare dacă sumele plătite salariaților în străinătate sub denumirea de indemnizație de delegare/detașare se includ în categoria veniturilor de natură salarială