Materia
Organul Constatator
Acte Normative
2
calculul de accesorii pentru plata cu intarziere a obligatiilor curente
1
calculul penalitatilor de 10% asupra obligatiilor bugetare cu stopaj la sursa, conditii de aplicare
1
dacă după data acordării amânării la plată a obligaţiilor principale, accesoriile aferente debitului amânat se calculează prin aplicarea cotelor prevăzute de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau prin aplicarea cotelor şi modalităţilor de calcul prevăzute de legea specială în baza căreia a fost acordată amânarea la plată
1
datorate pe perioada esalonarii
1
legalitatea calcularii de accesorii in conditiile neachitarii la scadenta a obligajtiilor datorate
1
legalitatea calculării de penalităţi de întârziere asupra debitelor care au făcut obiectul înlesnirii la plată în condiţiile în care societatea a pierdut înlesnirea la plată
1
legalitatea obligării contestatarei la plata accesoriilor în condiţiile în care societatea nu a achitat până la data scadentă obligaţiile principale stabilite
10
mod de determinare a bazei de calcul
1
penalitatile pentru nedepunerea declaratiei de venit global
6
Accize
131
Alte Categorii
1
Colectarea creantelor bugetare
116
Contributii sociale
14
Datorie vamala
36
Impozit pe dividende
215
Impozit pe profit
172
Impozit pe venit
5
Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri)
361
Procedura
1
Regimuri vamale suspensive
274
TVA
1212
IASI
3
IL
448
ILFOV
1
IS
1804
MARAMURES
116
Accesorii
2
- aferente diferentelor de taxa pe valoarea adaugata constatate ca declarate si achitate cu intarziere
1
accesorii aferente creantelor bugetare nascute anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciara, efectele intrarii in vigoare a legii insolventiei asupra calculului de accesorii
2
accesorii aferente diferentei de datorie vamala stabilita la controlul vamal ulterior, data de la care acestea se calculeaza
15
accesorii aferente unor debite neachitate in termen
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A145
OG92R/03A119
OG92R/03A120
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OG92/03A119
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OG92R/03207
OG92R/03A213L3
OG92R/03217
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OU92/09A5
OG92/03A119
OG92/03A120
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OG92/03A119
OG92/03A120
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OG92/03A119
OG92/03A120
OG92/03A210
OG92R/03A216
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A49
LG571/03A48
OG92/03A119
OG92/03A120
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A153
LG571/03A137
LG571/03A156
LG571/03A48
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A7L12ld)
LG571/03A41
LG571/03A46
LG571/03A43L1lb)
LG571/03A48
OG92/03A119
OG92/03A120
OG92/03A210
OG92R/03A210
OG92R/03A216L1
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A48
LG571/03A24L1
LG571/03A24L2
LG571/03A24L11
LG571/03A145L1
OG92/03A119
OG92/03A120
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
OG92R/03A206L1le)
OG92R/03A210
OG92R/03A217L1
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG85/03A39L1lt)
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A128L1
LG571/03A128L4ld)
OG92/03A119
OG92/03A120
Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF
LG571/03A19L1
LG571/03A21L1
LG571/03A21L4lf)
LG571/03A11L1^2
LG571/03A21L4lr)
LG571/03A146L1la)
LG571/03A155L5
OG92/03A119
OG92/03A120