| | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
2 |
|
| nemotivata, în situatia în care contestatorul nu prezinta argumente de fapt si de drept în sustinerea contestatiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse solutionarii |
| |
2 |
|
| prin decizie se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatie în care urmeaza sa se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de solutionare |
| |
5 |
|
| renuntare la contestatie |
| |
3 |
|
| respingerea contestatiei ca fiind fara obiect |
| |
2 |
|
| societate radiata de la Oficiul Registrului Comertului anterior emiterii deciziei de solutionare a contestatiei |
| |
1 |
|
| solicitarea formulata de contribuabil in perioada inspectiei fiscale, privind luarea in considerare a unor cheltuieli eronat neconstituite de acesta |
| |
1 |
|
| solutionarea cauzei depinde in tot sau in parte de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati |
| |
1 |
|
| soluţionarea acestui capăt de cerere în condiţiile în care Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor nu are competenţa materială de a se investi cu soluţionarea amenzilor |
| |
2 |
|
| suspendarea solutionarii contestatiei in conditiile in care solutionarea cauzei depinde de existenta sau inexistenta unui drept ce face obiectul altei judecati |
| |
43 |
|
| suspendarea solutionarii contestatiei pana la finalizarea laturii penale |
| |
2 |
|
| suspendarea solutionarii la cererea contribuabilului |
| |
1 |
|
| Regimuri vamale suspensive |
| |
274 |
|
| TVA |
| |
1212 |
| |
3 |
| IL |
| |
448 |
| |
1 |
| IS |
| |
1804 |
| |
534 |
| MEHEDINTI |
| |
3 |
| Ministerul Finantelor Publice |
| |
2041 |
| MURES |
| |
1409 |
| |
334 |
|
| Accesorii |
| |
4 |
|
| |
249 |
|
| Alte Categorii |
| |
34 |
|
| Colectarea creantelor bugetare |
| |
12 |
|
| Contributii sociale |
| |
54 |
|
| |
5 |
|
| Impozit pe dividende |
| |
57 |
|
| |
69 |
|
| Impozit pe venit |
| |
6 |
|
| Impozit pe venitul nerezidentilor (conventii de evitare a dublei impuneri) |
| |
447 |
|
| Procedura |
| |
4 |
|
| Regimuri vamale suspensive |
| |
134 |
|
| TVA |
| |
2 |
|
| accesorii calculate la TVA dupa data declansarii procedurii de reorganizare judiciara |
| |
1 |
|
| aferenta aprovizionarilor care nu au la baza operatiuni reale, dovedite de instanta penala |
| |
1 |
|
| aferenta operatiunilor de leasing |
| |
3 |
|
| aplicarea masurilor de simplificare, respectiv "taxarea inversa", prevazute de art.160 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal |
| |
1 |
|
| aplicarea scutirii de TVA pentru achizitiile de bunuri si servicii finantate din ajutoare sau imprumuturi nerambursabile acordate de guverne straine, de organisme internationale si de organizatii nonprofit si de caritate din tara, inclusiv din donatii ale persoanelor fizice |
| |
1 |
|
| calculul accesoriilor aferente TVA inregistrata intre data depasirii planfonului de impozitare si data inregistrarii ca platitor de TVA |
| |
1 |
|
| colectarea tva aferenta bunurilor constatate lipsa in gestiune |
| |
1 |
|
| colectarea TVA aferenta vanzarilor cu amanuntul |
| |
2 |
|
| colectarea TVA aferenta veniturilor din cedarea de imobilizari corporale |
| |
1 |
|
| colectata aferenta unor lucrari de investitii finantate din fonduri nerambursabile pentru care nu exista certificatul de scutire de TVA, eliberat de directiile generale ale finantelor publice teritoriale |
| |