|  | Materia | Organul Constatator | Acte Normative | |
8 |
|
  | renuntare la contestatie |
| |
11 |
|
   | retinerea gresita a starii de fapt in decizia de impunere precum si incadrarea eronata in temeiul de drept |
|  |
8 |
|
  | reverificarea unui contribuabil pentru aceleasi obligatii bugetare si aceeasi perioada |
| |
5 |
|
   | solutionarea cauzei depinde in tot sau in parte de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati |
|  |
1 |
|
  | soluţionarea pe fond a cauzei în condiţiile în care Garda Financiară a sesizat organele de urmărire şi cercetare penală cu privire la aspectele constatate, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.9 lit.c) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale |
| |
4 |
|
   | stabilirea calitatii de titlu de creanta |
|  |
5 |
|
  | stabilirea de obligatii de plata pe o perioada prescrisa |
| |
3 |
|
   | suma contestata nu a fost individualizata ca obligatie de plata prin titlul de creanta |
|  |
3 |
|
  | sume contestate care nu au fost individualizate ca obligatie de plata prin actul atacat |
| |
9 |
|
   | suspendarea executarii actului administrativ fiscal atacat |
|  |
5 |
|
  | suspendarea solutionarii cauzei pentru exixtenta unui drept supus altei judecati |
| |
1 |
|
   | suspendarea solutionarii contestatiei in conditiile in care solutionarea cauzei depinde de existenta sau inexistenta unui drept ce face obiectul altei judecati |
|  |
37 |
|
  | suspendarea solutionarii contestatiei pana la finalizarea laturii penale |
| |
2 |
|
   | suspendarea solutionarii la cererea contribuabilului |
|  |
2 |
|
 | Redeventa miniera |
| |
3 |
|
  | Regimuri vamale suspensive  |
|  |
285 |
|
 | TVA |
| |
1 |
|
   | - dreptul de deducere a TVA aferenta unor servicii de transport |
|  |
1 |
|
  | accesorii calculate pentru TVA aferenta serviciilor contractate cu prestatori cu sediul in strainatate |
| |
2 |
|
   | accesorii calculate pentru TVA colectata, stabilita suplimentar prin raport de inspectie fiscala, in conditiile in care societatea inregistreaza TVA de recuperat |
|  |
1 |
|
  | accesorii TVA - mod de calcul |
| |
2 |
|
   | aferenta achizitiilor de bunuri si servicii in conditiile in care societatea realizeaza atat operatiuni cu drept de deducere cat si operatiuni scutite (pro - rata) |
|  |
1 |
|
  | aferenta aprovizionarilor care nu au la baza operatiuni reale, dovedite de instanta penala |
| |
1 |
|
   | aferenta cheltuielilor nedeductibile din punct de vedere fiscal |
|  |
2 |
|
  | aferenta serviciilor de inchiriere |
| |
1 |
|
   | ajustarea tva aferenta unei achizitii in conditiile in care aceasta nu a fost utilizata pentru realizarea de operatiuni taxabile |
|  |
1 |
|
  | ajustarea TVA aferenta unei investitii in conditiile in care aceasta nu a fost utilizata pentru realizarea de operatiuni taxabile |
| |
1 |
|
   | ajustarea TVA dedusa pentru un bun imobil pus in functiune in luna martie 2005 in conditiile in care aceasta a fost destinata realizarii de operatiuni scutite de TVA fara drept de deducere, respectiv operatiuni de inchiriere si pentru care societatea nu a optat pentru regimul de taxare a acestor operatiuni |
|  |
1 |
|
  | aplicarea cotei de TVA prin procedeul sutei marite |
| |
6 |
|
   | aplicarea masurilor de simplificare, respectiv "taxarea inversa", prevazute de art.160 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal |
|  |
2 |
|
  | calculul accesoriilor aferente TVA inregistrata intre data depasirii planfonului de impozitare si data inregistrarii ca platitor de TVA |
| |
2 |
|
   | ccolectarea tva aferenta lipsurilor in gestiune |
|  |
1 |
|
  | colectarea tva aferenta bunurilor constatate lipsa in gestiune |
| |
1 |
|
   | colectarea tva aferenta facturilor neinregistrate in contabilitate si care nu au fost anulate |
|  |
1 |
|
  | colectarea TVA aferenta vanzarilor cu amanuntul |
| |
1 |
|
   | colectarea TVA aferenta veniturilor din cedarea de imobilizari corporale |
|  |
1 |
|
  | colectarea tva aferenta veniturilor neevidentiate |
| |
1 |
|
   | colectarea TVA la momentul emiterii facturii |
|  |
1 |
|
  | colectarea TVA pentru operatiuni ce nu au loc pe teritoriul Romaniei |
| |
1 |
|
   | colectarea TVA pentru operatiuni pentru care nu se face dovada ca sunt scutite |
|  |
2 |
|
  | colectata pentru marfuri constatate lipsa in gestiune faptic dar existente scriptic in evidenta contabila a societatii |
| |
3 |
|
   | colectata pentru sume reprezentand avansuri de la clienti |
|  |
1 |
|
  | constatari incomplete care necesita reverificare |
| |
1 |
|
   | daca datoreaza TVA pentru vanzarile de terenuri construibile catre personae fizice si juridice in conditiile in care a depasit plafonul de scutire de taxa pe valoarea adaugata, nu s-a inregistrat ca platitoare de TVA, nu a colectat, nu a evidentiat si nu a virat la bugetul statului taxa pe valoarea adaugata |
|  |
1 |
|
  | daca in mod legal organele de inspectie fiscala au stabilit majorari de intarziere aferente TVA inscrisa in facturi pentru care societatea nu a aplicat masurile de simplificare la inregistrarea facturii |
| |