Identificare decizie

Judet :

Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor

Organul constatator :

Organe de inspectie fiscala din cadrul MFP si ANAF

Materia :

  • TVA - dacă societatea datorează TVA, în condiţiile în care a procedat la diminuarea TVA colectată iniţial, în baza unor note contabile, fără a comunica aceste operaţiuni beneficiarului,
  • TVA - dacă pentru livrările de bunuri facturate către clientul extern, societatea beneficiază de scutire de TVA, în condiţiile în care, nici în timpul inspecţiei fiscale şi nici în susţinerea contestaţiei, pentru aceste operaţiuni, nu a prezentat documentele prevăzute de lege pentru a justifica regimul de scutire,
  • TVA - dacă societatea beneficiază de dreptul de deducere a TVA înscrisă în facturile primite de la furnizor, reprezentând servicii, în condițiile în care nici în timpul inspecției fiscale și nici în susținerea contestației, nu a prezentat documente din care să rezulte prestarea serviciilor şi măsura în care acestea au fost efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile,
  • Contributii sociale - dacă pentru sumele acordate salariaţilor disponibilizaţi societatea datorează contribuţii sociale, în condiţiile în care sursa fondurilor pentru acordarea acestor drepturi băneşti o constituie fondul de salarii,
  • Procedura - dacă DGSC se poate investi cu soluţionarea pe fond a contestaţiei, în condiţiile în care organele de inspectie fiscala au înaintat Parchetului Plângerea penală, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni prevăzute şi pedepsite de lege

  • Acte Normative :

    OPANAF 2906/14PT10.1, OG92R/03A214L1lb), OG92R/03A214L3, OG92R/03A216L4, HG44/04PT46, HG44/04PT51L1, HG44/04PT51L2, HG44/04PT20L1, HG44/04PT13L1, HG44/04PT13L2, LG346/02A5L1la), LG346/02A96L1la), LG346/02A101L1la), LG346/02A101L3, LG19/00A5L1, LG19/00A22L1, LG19/00A23L1la), LG19/00A31L6, LG95/06A258L1, LG95/06A258L2, LG571/03A115L1li), LG571/03A115L1lk), LG571/03A116L2lc), LG571/03A116L5, LG571/03A118, LG571/03A128L1, LG571/03A138la), LG571/03A145L3la), LG571/03A145L2la), LG571/03A145L8la), LG571/03A146L1la), LG571/03A159L2, LG571/03A160L2


    Atasamente decizie

    Decizia de solutionare a contestatiei :

    Decizia 313 2015.pdfDecizia 313 2015.pdf


    Decizie Tribunal :




    Decizie Curte de Apel :




    Decizie I.C.C.J. :





    [Documentul urmator]


    | Materie | Acte normative | Judet